Florin Manea a avut prima reacție după accidentarea gravă suferită de Radu Drăgușin. Fundașul central riscă să nu mai joace în acest sezon, după ce s-a „rupt” în meciul Tottenham – Elfsborg, scor 3-0. Internaționalul român a făcut un RMN la genunchi și așteaptă verdictul medicilor.
Din primele informații se pare că Radu Drăgușin s-ar confrunta cu ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul drept. Dacă se confirmă, va lipsi șase luni de pe teren. Ar urma să fie supus unei operații chiar în această săptămână.
Agentul lui Florin Manea a ținut să afirme că încă nu se știe exact cât de gravă este accidentarea. Nu se teme că Radu Drăgușin va fi înlăturat de la Tottenham, club care a plătit 25 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Genoa.
„Până nu vede doctorul, nu știm. El merge. Probabil au văzut, dar încă e perioadă de transfer. Până nu e un specialist care să dea verdictul 100%, nu ne place să speculăm. Suntem pregătiți în ambele situații și dacă e mai bine, și dacă e mai rău. Doar nu e sfârșit de lume dacă se adeveresc speculațiile. El trebuie să fie pregătit mental în primul rând. Oricare ar fi verdictul, suntem pregătiți să îl înfruntăm.
(Există posibilitatea ca Tottenham să renunțe la el?) Dacă renunță la el să ne dea banii pe 5 ani, cât e contractul. Încă e devreme să vorbim de așa ceva.