Ucraina va boicota competițiile europene de fotbal la care participă echipe din Rusia, a anunțat miercuri Federația Ucraineană de Fotbal (AUF).
Acest anunț survine la o zi după ce UEFA a decis să reintegreze echipele rusești Under-17 în competițiile sale, o decizie pe care AUF o "condamnă cu tărie", potrivit unui comunicat publicat pe site-ul federației.
AUF "confirmă că nu va lua parte la nicio competiție la care participă echipe rusești" și îndeamnă UEFA să "revină asupra deciziei sale", se arată în comunicat. De asemenea, federația face apel la alte țări să "boicoteze eventualele meciuri la care participă echipe rusești, dacă acestea vor fi admise".