Fotbal Extern· 2 min citire

Cupa Mondială a ajuns în Argentina la miezul nopții! Fotbaliștii vor avea parte de o zi de neuitat

Lionel Messi și Lionel Scaloni

Lionel Messi și Lionel Scaloni

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 20 dec. 2022, 10:18

Naționala de fotbal a Argentinei, noua campioană mondială, a sosit la Buenos Aires, unde a fost întâmpinată de o mulțime de suporteri.

Lionel Messi a ieșit primul din avion și a arătat trofeul zecilor de mii de fani prezenți la aeroport

Marți, la ora locală 2:23, aeronava companiei aeriene argentiniene care a transportat delegația Albiceleste de la Doha, avându-i în frunte pe președintele Federației argentiniene (AFA), Claudio Tapia, și selecționerul Lionel Scaloni, a aterizat pe Aeroportul Internațional din Ezeiza.

Căpitanul Lionel Messi a ieșit primul din avion, ținând în mână prețiosul trofeu, alături de Lionel Scaloni, urmați de ceilalți membri ai delegației.

01 Argentina

În împrejurimile complexului sportiv al AFA, situat în apropierea aerodromului, zeci de mii de fani s-au adunat pentru a-i întâmpina pe Messi și colegii săi, care se vor odihni câteva ore după lungul drum din Qatar, înaintea „unei zile de neuitat”, după cum scrie presa.

Ulterior, în jurul prânzului, componenții selecționatei Argentinei sunt așteptați în centrul orașului Buenos Aires „pentru a sărbătorii titlul mondial alături de suporteri”, după cum s-a anunțat într-un mesaj postat pe contul oficial de Twitter al naționalei Albiceleste.

Marți este zi de sărbătoare națională în Argentina

Guvernul argentinian a decretat marți zi de sărbătoare națională, autorizând o adunare populară, care urmează să depășească din nou un milion de persoane (cum s-a întâmplat imediat după victoria de duminică), pentru a-i aclama pe eroi la întoarcerea acasă.

Jucătorii se vor deplasa la bordul unui autobuz descoperit, având imprimate trei stele, care reprezintă cele trei titluri mondiale ale Argentinei, fiind așteptați în centrul capitalei argentiniene, unde vor sărbători câștigarea trofeului alături de fani.

Această a treia stea pentru selecționata Argentinei, după cele cucerite de echipele conduse de Daniel Passarella (1978) și Diego Maradona (1986) poartă marca lui Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2022.

Un titlu care îi permite lui Messi să se alăture legendarului Diego Armando Maradona, „El Pibe de Oro”. Grație celor 13 goluri marcate la cinci ediții ale Cupei Mondiale, actualul căpitan al Argentinei l-a depășit pe brazilianul Pele (12 goluri), singurul fotbalist din istorie care a cuceri de trei ori titlul de campion al lumii.

Argentina a învins Franța duminică, la loviturile de departajare, cu 4-2. După 90 de minute scorul era 2-2, iar în prelungiri fiecare echipă a mai marcat o dată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News