Patrick Vieira, antrenorul celor de la Genoa, i-a transmis lui Dan Șucu, președintele clubului din Serie A, aprecierile sale despre Nicolae Stanciu, noul mijlocaș al echipei. Informația a ajuns și la oficialii Rapidului, care urmăresc evoluțiile românului.
Victor Angelescu, președintele Rapidului, a dezvăluit că Patrick Vieira este foarte mulțumit de prestațiile lui Stanciu, considerându-l un jucător foarte bun care joacă titular la Genoa strict pe baza calităților sale, și nu pentru că Șucu are o influență în club.
Stanciu a debutat în Serie A în sezonul acesta și a impresionat prin evoluțiile sale. Chiar dacă Victor Angelescu nu este la fel de implicat ca Șucu în viața echipei din Italia, el urmărește meciurile și îl apreciază pe mijlocașul român.
Angelescu a mai adăugat că Stanciu este lider și la naționala României, iar acest lucru adaugă valoare rolului său la club. De asemenea, a amintit de colegii lui Stanciu din echipa națională, cum ar fi Hromada, care îl cunosc foarte bine și primesc indicații să-i paseze mingea lui Stanciu ca punct central în joc.
„Mă uit la majoritatea meciurilor de la Genoa. Nu sunt la fel de implicat ca domnul Șucu, e normal, că el e implicat și acolo. Nu, n-am avut cum să mă duc la meciuri la Genoa, dar o să mă duc.
Pe Stanciu l-am văzut la Genoa și mi s-a părut că a jucat bine. Am înțeles, de la Dan (n.r. - Șucu), că e foarte apreciat și de antrenor și de aia a și jucat cu el titular. E foarte mulțumit Vieira de el și toți de acolo, se pare că s-a integrat foarte bine. Să fim serioși, e un jucător foarte bun.
Mă uitam și acum că a jucat bine. Nu i se face un favor că e Dan Șucu acolo. Exclus. Pentru o echipă ca Genoa cred că joacă titular. Vorbim despre Patrick Vieira și înseamnă că e mulțumit și înseamnă ceva. El, oriunde s-a dus, a jucat titular. E căpitan și la națională și are atâtea meciuri și goluri.
Hromada l-a prins, au fost colegi la Slavia. Hromada a zis că-l cunoaște bine și ne-a zis <<Mie, antrenorul, mi-a zis să recuperez mingea să i-o dau lui Stanciu>>. Adică el a fost un lider la toate echipele, un jucător de primul 11. Cred că și la Genoa va fi unul dintre cei mai importanți jucători.”, a declarat Victor Angelescu, la Prima Sport.