Gafa comisă de portarul Ionuț Radu, în meciul pierdut de Inter la Bologna (1-2), i-a atras un val de reacții negative. Românul a izbucnit în lacrimi la finalul partidei, iar colegii i-au fost alături. Dan Petrescu consideră că tânărul portar mai merită categoric o șansă.
Mai precis, antrenorul campioanei îl vede pe Ionuț Radu viitorul portar titular la echipa națională a României. „Bursucul” are încredere în calitățile fotbalistului român de la Inter.
„El acum e doborât, dar trebuie să aibă forța să se ridice!”
„Citesc Gazzetta dello Sport în fiecare zi și am citit acum ultimul interviu cu Capello și Sachi despre Inter. Mi-a plăcut părerea lui Sachi și a lui Zenga despre Inter. Sunt de acord cu Zenga, care spune că Perisic nu trebuia să bată aut la portar, autul se bate înainte. În al doilea rând, portarii sunt antrenați să paseze acum, înainte portarii erau antrenați să apere. Sunt de acord cu asta. Acum, să dea toată vina pe Radu dacă vor pierde campionatul, nu e corect. Toți colegii s-au dus imediat la el, după meci. El e criticat de toți fanii. Dacă vor pierde campionatul, 100% Radu nu va mai fi acolo, n-are cum să mai apere.
Cred că toți care sunt la Inter trebuie să-l susțină și să aibă norocul să câștige campionatul. Pentru că altfel el va fi principalul vinovat, din păcate. O săptămână ești erou, o săptămână ești nimeni, așa e în fotbal. Citeam ce a zis Radu, că e dărâmat acum, dar că și-ar mai dori o șansă. Cred că ar fi bine ca în meciul următor să aibă tot el o șansă. Sunt convins că vor câștiga meciul următor.
Nu poți să dai vina pe un băiat care n-a apărat un an de zile! Ca imagine, n-a fost bine pentru România și pentru el. Trebuie să fie puternic. El acum e doborât, dar trebuie să aibă forța să se ridice. El e un portar foarte bun, dar dacă nu joci e greu. Radu este un portar de mare talent, posibil viitorul portar titular al naționalei României. Sper să-și revină, îi urez mult noroc și să treacă pentru acest moment", a declarat Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Ionuț Radu se află în curtea celor de la Inter încă din vara anului 2013. Potrivit Transfermarkt, portarul român este cotat la suma de 4 milioane de euro.