Fotbal Extern· 2 min citire

Dan Petrescu: „Poate avem noroc de niște greșeli pro-CFR”

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 14 aug. 2025, 11:07

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a prefațat manșa retur a dublei disputate împotriva portughezilor de la Braga, în turul trei preliminar UEFA Europa League.

"E al nu știu câtelea meci în Europa pentru mine, suntem obișnuiți cu asemenea meciuri, un adversar foarte bun, de mare calitate. Mâine ei vor pleca cu prima șansă, au câștigat primul meci.

Valoarea lor se știe, dar în fotbal am mai văzut întoarceri de rezultat. E clar că e foarte greu, dar nu imposibil, jucătorii trebuie să creadă în șansa lor și trebuie să aibă mai mult curaj decât la primul meci.

Trebuie să fim mai atenți în apărare și scoatem maximum din fazele de atac. Eu cred că avem șansa noastră, chiar dacă Braga e mare favorită. Nu tot timpul favoritele continuă.

Cea mai bună motivație pe care am avut-o după meciul tur a fost zilele libere. Aveam nevoie, sunt convins că au venit mult mai fresh, mult mai pregătiți. E clar că cei de la Braga joacă acasă, au câștigat și în campionat.

Toate episoadele au fost împotriva noastră. Și acel penalty... ei au primit penalty în campionat pe care nu ai cum să-l vezi. Cu Lugano am avut arbitru englez și ne-a dat două penalty-uri. Apoi s-a uitat la VAR și ne-a dat doar unul. Un arbitru de valoare ar trebui să dea ce e. Din păcate arbitrul din tur nu era cu valoare.

Noi ne gândim la joc, arbitrul sigur o să mai greșească, dar să nu fie decisiv. Le-a dat un avantaj arbitrul din tur. Poate avem noroc de niște greșeli pro-CFR, deși mă îndoiesc. Îmi doresc să nu greșească arbitrul și echipa cea mai bună să câștige.", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare returului cu Braga.

 

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News