Colegul de celulă al lui Dani Alves a afirmat că fostul fotbalist este foarte afectat de la încheierea procesului de viol, subliniind că la închisoare ar fi fost activat planul "antisuicid", informează rmcsport.fr.
"În urma procesului, depresia l-a cuprins tare. Este deprimat și descurajat. Psihologii și funcționarii publici îl susțin", a mărturisit colegul de celulă la televiziunea spaniolă.
Potrivit acestuia, planul antisuicid a fost declanșat a doua zi după ce s-a întors de la proces "de teamă că se va tăia sau va încerca să facă o nebunie sau ceva de genul acesta".
Presupusul viol de care este acuzat Alves a avut loc în noaptea de 30-31 decembrie 2022 într-un club de noapte de lux din Barcelona. Vorbind în ultima zi a procesului său, Dani Alves a negat că ar fi agresat-o pe tânăra care l-a acuzat că a violat-o.
"În niciun moment nu mi-a spus nimic (...) Dacă ar fi vrut să plece, ar fi putut pleca oricând, nu era obligată să fie acolo", a spus brazilianul.
Potrivit procuraturii, Alves a avut, în schimb, o "atitudine violentă" față de tânără, pe care ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale.
Avocații fotbalistului au folosit alcoolul ca circumstanță atenuantă, susținând că fundașul a consumat o cantitate atât de mare de alcool încât nu mai știa ce face. Soția sa, Joana Sanz, a fost cea care a susținut că acesta a ajuns acasă complet beat, s-a lovit de mobilă și s-a prăbușit pe pat.
El riscă o pedeapsă de nouă ani de închisoare.