Fotbal Extern· 2 min citire

De la CFR Cluj direct în Italia. A semnat cu noua echipă

Alex Borbei. Foto: Profimedia

Alex Borbei. Foto: Profimedia

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 8 aug. 2025, 15:19

Portarul Alex Borbei, în vârstă de 22 de ani, a plecat de la CFR Cluj după o perioadă de 6 luni sub formă de împrumut și a semnat tot sub împrumut pentru echipa italiană Foggia, care evoluează în Serie C. Transferul a fost anunțat oficial de Foggia printr-un mesaj pe rețelele sociale, în care se precizează că Borbei va purta tricoul roșu până pe 30 iunie 2026.

Alexandru Borbei, născut la Petrila pe 27 iunie 2003, și-a început cariera fotbalistică la Timișoara, unde a debutat în Liga 2 la doar 16 ani, în 2019. În 2020 a fost cumpărat de Lecce, cu care a cucerit Campionatul Primavera 1. În sezonul precedent a evoluat pentru CFR Cluj, cu care a câștigat Cupa României.

Borbei, fost internațional de juniori și tineret, cu 13 selecții la naționala U19 a României, a participat și la Campionatul European U19. În noua echipă, Foggia, el va lupta pentru un post de titular, iar clubul are ca obiectiv să ajungă în play-off-ul de promovare în Serie B.

Borbei a făcut parte din echipa Primavera a celor de la Lecce, alături de jucători precum Vulturar, Burnete și Pașcalău.

„Clubul de fotbal Foggia 1920 informează că l-a achiziționat sub formă de împrumut pe portarul Alexandru Borbei. Fotbalistul, proprietatea echipei Lecce, va purta tricoul roșu până pe 30 iunie 2026.

Alexandru Borbei, portar născut la Petrila (România) pe 27 iunie 2003, a crescut fotbalistic la Timișoara, cu care a debutat în Liga a doua României în 2019, la doar 16 ani.

În 2020 a fost cumpărat de Lecce, cu care a câștigat Campionatul de Primăvară 1.

Sezonul trecut a îmbrăcat tricoul Clujului, câștigând Cupa României. Borbei se mândrește cu 13 apariții la naționala de tineret a României, cu care a participat și la Campionatul European U19”, a transmis Foggia, pe Instagram.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News