Fotbal Extern· 1 min citire

Dennis Man, pe picior de plecare de la Parma. Viitor incert pentru internaționalul român în Italia

Dennis Man

Dennis Man

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 22 iul. 2025, 18:00

Dennis Man se apropie de despărțirea de Parma, după ce conducerea clubului i-a transmis că nu mai intră în planurile pentru sezonul următor. După ce l-au lăsat pe Valentin Mihăilă să plece, oficialii clubului de pe Ennio Tardini vor acum să găsească o soluție și pentru celălalt internațional român din lot.

Interes din Italia, Turcia și Grecia

Chiar dacă Man a fost aplaudat de fanii Parmei la primul amical al verii, șefii clubului sunt hotărâți să faciliteze plecarea sa. Presa italiană transmite că Atalanta s-a interesat de jucător, iar echipe din Turcia și Grecia urmăresc cu atenție situația lui, însă fără oferte concrete deocamdată. În trecut, Beșiktaș a manifestat interes pentru transferul internaționalului român.

Dennis Man se află încă la Parma, unde mai are contract până în vara anului 2027. În acest moment, este prezent cu echipa în cantonamentul din Austria, unde va mai disputa trei meciuri amicale: cu Werder Bremen (26 iulie), Mallorca (31 iulie) și Heidenheim (9 august).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News