Într-un interviu acordat luni lui Romario, jucătorul brazilian Raphinha a avut o ieșire necontrolată făcând comentarii nepotrivite la adresa argentinienilor, viitorii adversari din calificările pentru Cupa Mondială 2026.
Raphinha a instigat la violență
Raphinha a început deja ciocnirea dintre Argentina și Brazilia, meci din calificările pentru Cupa Mondială 2026. Chestionat de Romario înaintea partidei care va avea loc în noaptea de marți spre miercuri, atacantul Barcelonei a făcut comentarii în care a instigat la violență împotriva argentinienilor.
„O să-i batem, pe teren și în afara terenului, dacă este necesar. Să-i ia dracu’, voi înscrie!” a declarat Raphinha pe canalul de YouTube al lui Romario, campion mondial în 1994
Duelul dintre cele două rivale promite mult. Argentina, campioana mondială en titre, își poate lua biletul pentru Cupa Mondială în cazul unui egal sau, și mai bine, al unei victorii la Buenos Aires.