Harry Kane, căpitanul echipei de fotbal Tottenham Hotspur și al selecționatei Angliei, ar putea ajunge în această vară în Bundesliga, la formația Bayern Munchen, anunță Sky Sport Germania.
Kane, în vârstă de 29 de ani, este legat prin contract de Tottenham, clubul său formator, până la finalul sezonului viitor, însă jucătorul și-a exprimat dorința de a-și continua cariera la un alt club.
Atacantul englez s-a aflat mult timp în vizorul lui Real Madrid, club care își concentrează acum eforturile doar asupra unui posibil transfer al francezului Kylian Mbappe de la Paris Saint-Germain, excluzând alte posibile transferuri în această vară.
Sky Sport Germania susține că responsabilii lui Bayern Munchen au primit "semnale pozitive" din partea anturajului lui Harry Kane în privința ideii unui transfer pe Allianz Arena, iar clubul bavarez încearcă acum să-l recruteze pe golgheterul englez. Aceștia au purtat deja discuții cu fratele jucătorului, care îi este și impresar, încurajați și de faptul că Harry Kane a indicat că Bayern va avea prioritate în cazul plecării sale de la Londra.