Dan Petrescu este legendă la Chelsea, iar antrenorul a declarat în repetate rânduri că visează să ajungă la echipa londoneză. Ilie Dumitrescu susține că ”bursucul” a avut oferte din Anglia, dar de la Crystal Palace.
”El a avut o ofertă din Premier League, de la Crystal Palace. A refuzat-o, era antrenor în Rusia în perioada aceea.
M-am întâlnit cu el și am văzut oferta. Asta se întâmpla acum ceva timp”, a spus Ilie Dumitrescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Ce a spus Petrescu după ce Chelsea a rămas fără antrenor
”Eu sunt ocupat, sunt la CFR. Vă dați seama că nu se vor gândi ei la mine. Gratis m-aș duce!”.