Fotbal Extern· 2 min citire

Dezvăluiri despre Ruben Amorim înainte de meciul cu FCSB: „Am rămas impresionat, de când a intrat pe ușă”

Ruben Amorim

Ruben Amorim

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 29 ian. 2025, 18:00

Ruben Amorim l-a înlocuit în luna noiembrie pe Erik ten Hag, demis de conducerea celor de la Manchester United. Tehnicianul nu a reușit nici el să redreseze echipa, însă feedbackul jucătorilor este unul bun. Harry Maguire a vorbit la superlativ despre portughez, chiar înaintea meciului cu FCSB.

Harry Maguire, dezvăluiri de la antrenamentele lui Manchester United înainte de meciul cu FCSB: „Cu toții trebuie să ne ridicăm performanțele”

După 23 de etape, Manchester United se află doar pe locul 12 în Premier League, o poziție dezamăgitoare, ținând cont de ce investiții s-au făcut la echipă în ultimii ani. Ruben Amorim l-a înlocuit pe Erik ten Hag pe banca englezilor, dar rezultatele întârzie să apară.

Față de perioada petrecută alături de fostul antrenor, jucătorii par însă mai receptivi, lucru subliniat și de Harry Maguire, cel căruia Erik ten Hag i-a retras banderola de căpitan după o serie de evoluții catastrofale în tricoul „diavolilor roșii”.

Cel mai scump fundaș din istorie a vorbit într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului despre felul în care s-au schimbat lucrurile de când a venit Ruben Amorin la echipă. Acesta a descris și antrenamentele intense la care îi supune portughezul.

„Am fost cu adevărat impresionat, trebuie să spun, de când a intrat pe ușă. El este cu adevărat exigent. Este foarte bun din punct de vedere tactic. Știe exact ce vrea de la echipa sa și de la jucători.

În acest moment, încă trecem printr-o mică perioadă de tranziție în care în unele momente ale jocurilor nu am fost suficient de buni, dar noi, jucătorii, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru asta. Cu toții trebuie să ne ridicăm performanțele”, a spus Maguire.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News