Borussia Dortmund a făcut un meci extraordinar pe teren propriu împotriva echipei Atletico Madrid în manșa retur a sferturilor de finală din UEFA Champions League, scor final 4-2.
Diego Simeone, antrenorul echipei Atletico, a vorbit despre eliminarea din Liga Campionilor și a tras primele concluzii.
„Echipa a încercat până la final să câștige un joc care a fost opusul a ceea ce ne-am dorit. Am avut pe Metropolitano mai multe ocazii prin care puteam mări diferența de scor.
Adversarii noștri au reacționat bine la 2-2 și au câștigat meciul tocmai pentru că au știut să gestioneze mai bine acest moment. Nu pot decât să-i felicit. Jucătorii mei au făcut o treabă foarte bună, au ajuns până în sferturi și au dat totul, nu mai e nimic de spus.
Nu am mai avut forță ofensivă după ce am egalat. E fotbal, trebuie să ne felicităm rivalii, acum ne vom concentra pe La Liga. Au fost superiori, iar atunci când sunt superiori trebuie felicitați”, a declarat Simeone după meci, potrivit Marca.