Fotbal Extern· 2 min citire

Dinamo Zagreb și-a demis antrenorul după umilința cu Bayern

Sergej Jakirovic

Sergej Jakirovic

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 sept. 2024, 16:08

Antrenorul Sergej Jakirovic s-a despărțit de comun acord de clubul Dinamo Zagreb, joi, la două zile după ce echipa croată a fost surclasată de Bayern Munchen cu scorul de 9-2, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal.

Tehnicianul fusese instalat în februarie 2023

Atacantul englez Harry Kane a marcat patru goluri pentru Bayern în acest meci, dintre care trei din lovituri de la 11 metri, devenind jucătorul englez cu cele mai multe goluri înscrise în istoria competiției (33), în timp ce Bruno Petkovic și Takuya Ogiwara au punctat pentru campioana Croației pe Allianz Arena, în debutul reprizei secunde.

Tehnicianul bosniac Jakirovic (47 ani), care anterior a pregătit-o pe HNK Rijeka, fusese numit pe banca tehnică a lui Dinamo în februarie 2023.

Jakirovic a condus-o pe Dinamo Zagreb la câștigarea celui de-al 25-a titlu de campioană a Croației în sezonul trecut, cucerind și Cupa Croației. Sandro Perkovic, membru al staffului condus de Jakirovic, a fost numit antrenor interimar.

''În astfel de situații, cel mai important lucru este să rămânem decenți și să punem interesul lui Dinamo pe primul loc'', a afirmat președintele clubului, Velimir Zajec, într-un comunicat.

''Ține de noi să luăm decizia potrivită legată de noul antrenor în acest moment dificil pentru Dinamo cu scopul de a reveni pe drumul cel bun. Am avut o colaborare bună, iar Jakirovic mi-a lăsat impresia unui om de calitate. Îi urez mult noroc în cariera sa viitoare'', a mai spus Zajec.

Dinamo ocupă locul al treilea în prima ligă croată, cu 13 puncte, după șase etape, devansată de Rijeka și Hajduk Split, ambele cu 14 puncte, iar sâmbătă va juca în deplasare cu Slaven Belupo, ultima clasată.

Dinamo Zagreb va juca următorul meci în Liga Campionilor cu AS Monaco, acasă, pe 2 octombrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News