Legendarul portar mexican Antonio „Tota” Carbajal, primul fotbalist care a jucat la cinci Cupe Mondiale, a decedat, marți, la vârsta de 93 de ani, în orașul Leon (centrul țării).
„S-a îmbolnăvit săptămâna trecută, (...) viața lui „Tota” s-a încheiat marți dimineața”, a declarat, pentru AFP, Antonio Moreno, directorul International Soccer Hall of Fame.
„Antonio Carbajal este un simbol al fotbalului mexican și mondial, pentru că este primul om care a disputat cinci Cupe Mondiale, a fost pe teren la toate cinci”, a precizat Moreno, care a fost mereu în contact cu fostul fotbalist și cu familia acestuia.
Antonio Carbajal, cu 47 de selecții pentru Mexic, a participat la Cupele Mondiale din 1950 (Brazilia), 1954 (Elveția), 1958 (Suedia), 1962 (Chile) și 1966 (Anglia).
Ulterior, recordul său a fost egalat de germanul Lothar Matthaeus, italianul Gianluigi Buffon, argentinianul Lionel Messi, portughezul Cristiano Ronaldo și compatrioții săi mexicani Rafael Marquez, Guillermo Ochoa și Andres Guardado.
Carbajal a dezvăluit că fost dorit de Real Madrid între 1950 și 1954, dar nu a părăsit niciodată campionatul mexican, petrecându-și cea mai mare parte a carierei la Club Leon.