Fotbal Extern· 1 min citire

Donald Trump nu va autoriza ca suporterii din Haiti să asiste la CM din 2026

Donald Trump

Donald Trump

Scris de Ion Gabriel Publicat: 23 nov. 2025, 11:20

Haiti, care s-a calificat la a doua sa Cupă Mondială din istorie, ce va avea loc vara viitoare în Statele Unite, Mexic și Canada, nu va fi susținută de suporterii săi pe teritoriul american.

Administrația Trump a confirmat că aceștia nu vor fi autorizați să intre în țară

În luna iunie, Donald Trump, președintele SUA, a validat un text de lege care interzice intrarea pe teritoriul american a cetățenilor proveniți din 19 țări.

Printre aceștia - după Iran deja calificată din zona Asia - o a doua echipă și-a asigurat săptămâna aceasta un loc la Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada în perioada 11 iunie - 19 iulie. Haiti este cea care va participa la a doua sa ediție a Cupei Mondiale, după turneul din 1974 din Germania de Vest.

Iar administrația Trump a confirmat pentru Politico că, la fel ca în cazul iranienilor, doar jucătorii haitieni, familiile lor apropiate și cei care însoțesc echipa națională (personal, logistică) vor avea dreptul de pătrunde pe teritoriul Statelor Unite în cadrul excepției evenimentelor sportive majore.

Astfel, la fel ca suporterii iranieni, fanii din Haiti nu vor putea să-și susțină echipa pe pământ american.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News