Fotbal Extern· 2 min citire

Dorința lui Dennis Politic din acest sezon de Champions League. Ce așteptări are înainte de FCSB – Inter d’Escaldes

Dennis Politic

Dennis Politic

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 8 iul. 2025, 14:35

Dennis Politic, noul atacant al celor de la FCSB, a avut parte de un debut de vis la noua sa echipă. Fostul atacant de la Dinamo a înscris la numai trei minute după ce a fost introdus pe teren, în Supercupa României, cu CFR Cluj.

Dennis Politic, mesaj pentru fanii FCSB-ului înaintea meciului cu Inter d’Escaldes: “Sper să îi răsplătesc pentru încrederea care mi-a fost acordată”

Dennis Politic este extrem de motivat înaintea meciului cu Inter d’Escaldes și speră să ajungă în UEFA Champions League alături de FCSB:

“Este foame de succes, este dorință de a câștiga trofee. Pentru lucrul acesta am venit și eu și asta îmi doresc, să îmi ajut colegii să ne atingem obiectivele, câștigarea campionatului și, cum a spus și Risto, cupa.

Este un vis pentru orice copil să ajungă în Champions League, asta îmi doresc și eu, mai ales că nu s-a mai realizat de vreo 10 ani de zile. Avem câteva obiective clare pentru sezonul acesta și sper să îmi fac și eu treaba cât de bine pot și să le atingem”, a declarat Dennis Politic, înaintea meciului FCSB – Inter Club d’Escaldes.

De asemenea, Dennis Politic a avut un mesaj și pentru fanii FCSB-ului, fiind surprins de cât de bine l-au primit la meciul din Supercupa României:

“Mă așteptam să fiu bine primit, dar nu chiar atât de bine. Am fost foarte plăcut surprins să îmi aud numele scandat pe stadion și le mulțumesc pentru acest lucru, sper să îi răsplătesc pentru încrederea care mi-a fost acordată”, a mai spus Dennis Politic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News