Dumitru Dragomir a vorbit la GSP Live despre echipa FCSB-ului înainte de duelul cu Anderlecht din Conference League:
„FCSB să aibă 12-13 jucatori care să știe că sunt titulari. Pe Octavian Popescu l-au desființat ca fotbalist. Lasă-l acolo unde juca înainte (n.r. - atacant lateral stânga în 4-3-3), ca să dea randament!
Este o diferență între Coman si Popescu. Coman joacă numai în lateral, Popescu este un fotbalist de viitor. Coman se bazează pe pătrunderi, dă pase filtrante, Popescu se bagă la finețuri”, a declarat Dragomir, la GSP Live.
„Lăsați-mă cu Omrani. În primul rand, puneți-l pe cântar, e mai gras ca mine. Nu poate fi fotbalist unul cu trei kilograme în plus. Pâna le dă jos, pierde tonusul muscular. Nu poate sa fugă, face 2-3 sprinturi și stă la umbră.
Între Omrani și Stoica, aș fi forțat cu Stoica. L-au curățat și pe ăsta! E așa un tip conflictual Omrani, a avut un conflict și cu Dan Petrescu. A avut o perioada bunicică, nu a avut niciodată una bună. Nu se va impune nicidecum titular.
Poate face unul, două, trei jocuri bune, pentru că orice fotbalist face așa, dar nu poate face mai multe la rând, cum face Olaru. Posibil să greșesc, nu sunt purtătorul adevărului absolut”, a mai spus Dragomir, în emisiunea lui Costin Ștucan.