Fotbal Extern· 2 min citire

Echipa lui Florinel Coman și Răzvan Marin a fost învinsă pe teren propriu

juve-cagliari-tw-juventu

juve-cagliari-tw-juventu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 4 feb. 2025, 12:19

Cagliari, echipa internaționalilor români Florinel Coman și Răzvan Marin, a fost învinsă la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formația Lazio Roma, luni seara, în ultimul meci al etapei a 23-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Lazio a deschis scorul în Sardinia prin Mattia Zaccagni (41), însă gazdele au restabilit egalitatea la zece minute după pauză, prin Roberto Piccoli.

Oaspeții au obținut victoria grație golului marcat de Taty Castellanos, în minutul 64.

Răzvan Marin a fost rezervă neutilizată în acest meci, disputat în ziua în care Cagliari a oficializat împrumutul lui Florinel Coman de la echipa qatariană Al-Gharafa.

Lazio Roma ocupă locul al patrulea în clasament, cu 42 de puncte, în timp ce Cagliari, care luptă pentru evitarea retrogradării, se află pe locul 17, cu 21 de puncte, la egalitate cu Empoli (locul 16).

Rezultate:
Vineri
Parma - Lecce 1-3
Au marcat: Valeri (34 - penalty), respectiv Krstovic (35), Pierotti (63, 90+3).
Valentin Mihăilă a fost titular la Parma, fiind înlocuit în minutul 45, după ce s-a accidentat, în timp ce Rareș Burnete a fost rezervă neutilizată la Lecce.

Sâmbătă
Udinese - Venezia 3-2
Au marcat: Lucca (47), Lovric (52), Bravo (84), respectiv Nicolussi Caviglia (64), Gytkjaer (78).
Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese.

Monza - Venezia 0-1
A marcat: Lekovic (13 - autogol).

Atalanta Bergamo - Torino FC 1-1
Au marcat: Djimsiti (35), respectiv Maripan (40).

Bologna - Como 2-0
Au marcat: De Silvestri (25), Fabbian (66).

Duminică
Juventus Torino - Empoli 4-1
Au marcat: Kolo Muani (61, 64), Vlahovic (90), Francisco Conceicao (90+2), respectiv De Sciglio (4).

Fiorentina - Genoa 2-1
Au marcat: Kean (9), Albert Gudmundsson (30), respectiv de Winter (55).

AC Milan - Inter Milano 1-1
Au marcat: Rejnders (45), respectiv de Vrij (90+3).

AS Roma - SSC Napoli 1-1
Au marcat: Angelino (90+2), respectiv Spinazzola (29).

Luni
Cagliari - Lazio Roma 1-2
Au marcat: Piccoli (55), respectiv Zaccagni (41), Castellanos (64).

Clasament:
1. SSC Napoli 54 puncte
2. Inter Milano 51
3. Atalanta Bergamo 47
4. Lazio Roma 42
5. Juventus Torino 40
6. Fiorentina 39
7. Bologna 37
8. AC Milan 35

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News