Edi Iordănescu se bucură de suportul fanilor români, dar și de cel al jucătorilor săi. Selecționerul României a fost lăudat de unul dintre elevii săi.
Mai exact, Marius Marin a dezvăluit faptul că îl consideră „cel mai bun antrenor” pe care l-a avut în cariera sa.
„Este cel mai bun antrenor pe care l-am avut în întreaga carieră!”
„Este cel mai bun antrenor pe care l-am avut în întreaga carieră. Selecționerul este cel mai bine pregătit antrenor pe care l-am avut până acum. Spun asta pentru că este obsedat de tot ce se întâmplă în fotbal, de antrenamente, de analiză, de adversari și am văzut toți că nu a greșit niciodată.
Cel puțin în calificări am văzut că tot ceea ce ne-a spus a avut dreptate. Și cred că are un foarte mare merit în calificarea echipei naționale. A avut încredere în noi din prima zi.
Drumul până la turneul final a fost unul lung. Am muncit zi de zi pentru a ajunge aici, cu naționala. Pot să spun că este cea mai mare mândrie pentru mine, cea mai mare experiență, pentru că la un astfel de turneu final te întâlnești cu cele mai bune echipe din Europa și, bineînțeles, cu cei mai buni jucători.
Acum trebuie să confirmăm ca echipă, pentru că individual nu putem face nimic. Pentru că degeaba ieși tu bine la nivel individual, dacă echipa nu iese din grupă”, a declarat Marius Marin, în cadrul unei conferințe de presă.