Borussia Dortmund s-a calificat în finala Champions League după ce a trecut de PSG 1-0 (2-0 la general). Nemții reușiseră ultima dată această performanță în 2013, când ultimul meci al competiției s-a disputat tot pe Wembley, unde va avea loc și în acest an.
Edin Terzic a comentat performanța atinsă de echipa sa. Tehnicianul și-a lăudat elevii pentru efortul depus.
„Sunt foarte mândru de echipa mea!”
„Este aproape ireal. Cred că, în marea schemă a lucrurilor, am meritat să ajungem în finală. Am venit aici pentru a ne confrunta cu o echipă care are atât de multe calități. Ne-am calificat datorită muncii în echipă, dar și cu un pic de noroc.
Sunt foarte mândru de echipa mea, de staff-ul meu și de întregul club. După optimile cu Eindhoven, ne-am spus că drumul spre Wembley este destul de scurt. Se vede în bucuria noastră, dar ne va lua puțin timp să realizăm acest lucru.
Sezonul trecut, am sperat să trăim astfel de momente (Dortmund a pierdut titlul de campioană a Germaniei pe teren propriu în ultima etapă) pe propriul stadion. Fanii noștri au fost acolo pentru a ne susține după meci. Am făcut totul împreună! Este recunoștință pură, este bucurie pură și o mândrie extremă”, a spus Edin Terzic, după victoria în fața lui PSG.