Echipa națională a Canadei a încheiat la egalitate vineri seara, scor 1-1, cu reprezentativa Bosniei, într-un meci din cadrul Grupei B a Cupei Mondiale.
Lukic este primul fotbalist străin din Superliga care marchează la un Campionat Mondial
Barbarez, selecționerul Bosniei, a ales să înceapă meciul cu Jovo Lukic titular și atacantul Universității Cluj a dat satisfacție pe stadionul BMO Field, din Toronto.
De altfel europenii au avut prima ocazie a întâlnirii, în minutul 3, prin Memic. Replica gazdelor a venit odată cu șutul lui Jonathan David, din minutul 17, însă portarul Vasilj a fost la post.
Însă patru minute mai târziu, la un corner, mingea a circulat pe traseul Memic, Kolasinac, Jovo Lukic și golgeterul Superligii a înscris, deschizând scorul cu o lovitură de cap, devenind primul fotbalist străin legitimat în Liga 1 care marchează la un turneu final de Mondial.
Canadienii au încercat să aibă reacție, au ratat prin Oluwaseyi, în minutul 32, dar nu au avut forța de a deschide defensiva bosniacă și la pauză echipa lui Barbarez conducea cu 1-0.
În startul părții secunde cel mai activ jucător al gazdelor a fost Oluwaseyi, care s-a aflat aproape de gol, în minutul 53, când a trimis spre poartă însă Kolasinac a intervenit scoțând de pe linie, mingea a lovit bara și faza s-a stins.
Un minut mai târziu Demirovic a scăpat singur cu portarul Crepeau, dar a încercat să îl dribleze și a pierdut mingea.
În minutul 67, Oluwaseyi a trimis cu capul spre poarta lui Vasilj, însă Katic a respins din apropierea liniei porții. Ofensiva haotică declanșată de gazde a fost în cele din urmă încununată de succes.
Cyle Larin, abia intrat în joc, a egalat cu un gol superb în minutul 78, din assistul unei alte rezerve, Promise David. Canada – Bosnia s-a încheiat 1-1 și canadienii câștigă primul punct din istorie la un turneu final al Cupei Mondiale.