Fotbal Extern· 3 min citire

El Clasico, sub presiune! Pique a ieșit la atac împotriva conducerii

el clasico

el clasico

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 oct. 2020, 19:27

Barcelona și Real Madrid sunt sub presiune înaintea primului El Clasico al sezonului! Învinși de Șahtior în UEFA Champions League, madrilenii vor să se revanșeze pe Nou Camp. De partea cealaltă, catalanii fierb în interior: Pique a criticat public conducerea clubului pentru felul în care a fost gestionată situația lui Leo Messi în această vară. 

Barcelona și Real Madrid au pierdut același număr de puncte în La Liga până la primul El Clasico al sezonului. Cele două rivale au câte o remiză și o înfrângere în campionat. Catalanii sunt sub presiune la nivelul conducerii. Căpitanul Pique și-a prelungit contractul, însă l-a acuzat public pe președintele Bartomeu pentru felul în care a gestionat cazul Messi în această vară.

Pique l-a criticat pe Bartomeu pentru demiterea lui Ernesto Valverde, dar și pentru implicarea în scandalul Barcagate (clubul ar fi plătit o agenție de social media pentru a-și critica proprii jucători pe rețelele sociale).

"I-am spus lui Leo să reziste, Camp Nou trebuie să îi poarte numele, iar Messi merită totul. Cineva este obligat să ajungă la o înțelegere cu un jucător care a petrecut 16 ani la club. Ce l-a forțat pe cel mai bun jucător din istorie să trimită un fax la club este faptul că se simte neascultat. S-a ajuns la un nivel șocant" - a spus Gerard Pique într-un interviu pentru La Vanguardia.

Antrenorul Ronald Koeman s-a ținut departe de scandal: "Are experiență ca jucător și căpitan, a fost la Barcelona mai mulți ani decât mine. Are părerea lui și respect părerea fiecăruia. Cel mai important este să fie dedicat jocului, iar el este, indiferent de interviu" - a declarat olandezul înainte de El Clasico.

Citește și Simona Halep, metoda inedită prin care își gasește parteneri de antrenament! ,,Trebuie să înfrunte un adversar solid”

https://twitter.com/i/status/1319596657856679942

Real vine la Barcelona după două eșecuri consecutive acasă, 0-1 cu Cadiz și 2-3 cu Șahtior în primul meci din UEFA Champions League.

"Nu cred că vor veni ca o echipă cu moralul scăzut, cred că sunt o echipă mare cu jucători cu multă experiență care știu să gestioneze presiunea și știu mai bine decât oricine că meciul trebuie câștigat" - Ronald Koeman, antrenor Barcelona

"Avem o ocazie bună, un meci special în care ne putem arăta puterea și asta vom încerca să facem!" - Zinedine Zidane, antrenor Real Madrid.

Zidane le-a dat o veste bună fanilor: Sergio Ramos este recuperat sută la sută și va fi titular în El Clasico. Barcelona - Real Madrid se joacă sâmbătă, de la ora 17:00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News