Fotbal Extern· 1 min citire

Emiliano Martinez ar putea participa la Jocurile Olimpice

Emiliano Martinez

Emiliano Martinez

Scris de Ion Gabriel Publicat: 22 mai 2024, 17:53

Portarul echipei Aston Villa, Emiliano Martinez, ar putea participa la Jocurile Olimpice cu echipa Argentinei.

Staful Argentinei negociază cu Aston Villa pentru a-l elibera pe Martinez

Selecționerul și fostul internațional argentinian Javier Mascherano și-ar dori să aibă mai mulți campioni mondiali în tânăra sa echipă. Fiecare echipă de la JO are dreptul de a include trei jucători cu vârsta de peste 23 de ani.

Staful argentinian ar dori să-l convoace pe fundașul Nicolás Otamendi, care joacă în prezent la Benfica și care ar urma să obțină acordul clubului portughez.

De asemenea, Mascherano ar dori să-l convoace pe portarul argentinian Emiliano Martinez, care nu și-a ascuns dorința de a juca la Jocurile Olimpice de la Paris pentru Argentina.

„Dacă există un lucru care îmi lipsește la echipa națională, acela este câștigarea Jocurilor Olimpice”, a declarat fotbalistul în luna februarie, pentru postul de presă DSports.

Staful argentinian negociază în continuare cu Aston Villa pentru a-l elibera pe Dibu Martinez, potrivit TyC Sport. De asemenea, naționala argentiniană îi are în vedere pe Julián Alvarez, atacantul echipei Manchester City, și pe Lautaro Martinez, care a câștigat recent titlul de campion al Italiei cu Inter Milano.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News