Fotbal Extern· 2 min citire

Erik ten Hag are de gând să renunțe la antrenorat: „Generația actuală de jucători nu poate face față criticilor”

Erik ten Hag

Erik ten Hag

Scris de Ion Gabriel Publicat: 26 feb. 2025, 19:47

Tehnicianul olandez Erik ten Hag a dezvăluit că ia în considerare o schimbare în carieră, criticând în același timp noua generație de fotbaliști.

„Dacă eram mai direct, mi-aș fi descurajat jucătorii”, susține olandezul

Erik ten Hag a părăsit banca tehnică a lui Manchester United în octombrie 2024, după doi ani și jumătate la cârmă, lăsând echipa pe locul 14 în Premier League. În lunile care au urmat, nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu un alt club și rămâne agent liber.

Asta nu înseamnă neapărat că Ten Hag este disponibil, mai ales că lasă de înțeles că ia în considerare posibilitatea de a-și schimba orientarea profesională și de a părăsi odată pentru totdeauna antrenoratul.

„Sunt atât de multe alte lucruri pe care aș putea să le fac. Poate în fotbal, într-o nouă poziție de antrenor. Aceasta este o alegere. Sau poate ceva complet diferit! În ultima vreme lucrez cu frații mei care au propria lor companie. Acum pot să-i acord mai multă atenție, este destul de distractiv.

United este un club uriaș. Dacă îmi lipsește ceva, este Old Trafford. Generația în care am crescut este diferită. Ai fi putut fi mult mai direct atunci, în timp ce dacă aș fi făcut asta acum, mi-aș fi descurajat jucătorii.

Generația de astăzi face față cu greu criticilor. Este foarte afectat. Ferguson a aparținut și generației anterioare. Acum trebuie să-ți transmiți mesajul într-un mod mai subtil pentru a obține același rezultat”, a explicat Ten Hag.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News