Manchester United a învins-o pe Barcelona cu scorul de 2-1 și s-a calificat în faza următoare din Europa League (4-3 la general).
Erik ten Hag, tehnicianul englezilor, a vorbit după meci. Antrenorul „Diavolilor” a radiat de fericire.
„A fost o noapte magnifică!”
„Cred că acesta este un alt pas în față, pentru că atunci când o poți învinge pe Barcelona, una dintre cele mai bune echipe din acest moment din Europa, atunci încrederea ta devine una foarte puternică și poți să învingi pe oricine.
A fost o noapte magnifică. Cred că este genial să o poți bate pe Barcelona, echipă care are opt puncte în fața lui Real Madrid în La Liga. Am văzut în această săptămână cum joacă Real Madrid (n.r. a învins-o cu 5-2 pe Liverpool). Am făcut o performanță magnifică și trebuie să avem convingerea că putem câștiga jocuri importante.
(n.r. despre Fred) El a avut un rol important deja săptămâna trecută la Barcelona, iar săptămâna aceasta la fel, mai întâi a trebuit să-l oprească pe Frenkie de Jong. Săptămâna trecută i-a dat un assist genial lui Rashford, la Barcelona, iar astăzi a marcat un gol. O evoluție strălucitoare", a spus Erik ten Hag, după victoria cu Barcelona.