Fotbal Extern· 1 min citire

Este aproape GATA! Unde pleacă Ianis Hagi, după ce a refuzat-o pe Rangers

Ianis Hagi

Ianis Hagi

Scris de Darius Stănescu Publicat: 20 feb. 2025, 20:11

Ianis Hagi (26 de ani) a intrat în ultimele luni de contract cu cei de la Rangers și poate negocia cu orice formație care dorește să-l transfere.

Presa din Scoția a anunțat recent că ”Prințul” a refuzat prima ofertă a grupării de pe Ibrox, iar Fenerbahce și Genoa au intrat imediat pe fir.

Ianis Hagi a ales-o pe Fenerbahce

Cei de la Ibrox News au anunțat că prioritatea mijlocașului de 26 de ani este să semneze cu Fenerbahce la finalul acestei stagiuni, atunci când rămâne liber de contract.

Sursa citată susține că ”Prințul” a fost convins de către echipa pregătită de Jose Mourinho, iar mai apoi a discutat cu Ridvan Yilmaz, colegul său turc, cel care l-a sfătuit să semneze cu echipa ”galben-albastră”. Mai mult, Gheorghe Hagi a aprobat și el transferul la Fenerbahce al fiului său.

”După ce a primit feedback pozitiv de la internaționalul turc, Hagi prioritizează acum un transfer la Fenerbahce. Acest lucru vine după ce Gheorghe Hagi, tatăl său și o legendă la Galatasaray, și-a dat deja acordul pentru transfer.

Între timp, Hagi a respins deja o ofertă de contract din partea lui Rangers, deoarece caută un proiect mai ambițios departe de Scoția”, au notat scoțienii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News