Răzvan Marin a semnat gruparea greacă AEK Atena. Anunțul a fost făcut de club pe rețelele sociale.
Cagliari ar fi trebuit să achite suma de 10 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Marin de la Ajax Amsterdam, însă va primi doar 1,7 milioane de euro în urma mutării.
Contractul internaționalului român este valabil pe trei sezoane și va câștiga un salariu anual de un milion de euro.
”Bine ai venit la AEK, Răzvan Marin!
AEK FC anunță achiziționarea mijlocașului român Răzvan Marin, transferat de la Cagliari.
Răzvan Marin s-a născut pe 23 mai 1996. Este un jucător activ în echipa națională a României, pentru care are 68 de apariții, purtând adesea banderola de căpitan. A jucat la turneul final EURO 2024, unde a marcat două goluri. Unul împotriva Ucrainei și unul împotriva Slovaciei.
Și-a început cariera fotbalistică la Academia Hagi, apoi s-a transferat la Farul Constanța. De acolo, Standard Liege l-a achiziționat în ianuarie 2017, iar în vara anului 2019 s-a transferat la Ajax.
Apoi a fost împrumutat un sezon la Cagliari, care l-a achiziționat în cele din urmă printr-un transfer în vara anului 2021. A fost împrumutat la Empoli în sezoanele 2022-2023 și 2023-2024, iar sezonul trecut s-a întors la Cagliari, pentru care a avut 33 de apariții în campionat și 3 goluri.
Răzvan, bine ai venit în familia AEK. Îți dorim sănătate și succes alături de echipa noastră!”.