Fotbal Extern· 1 min citire

EURO 2024: Am fi putut obtine un rezultat mai bun, afirma selectionerul Danemarcei

euro

euro

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 21 iun. 2024, 10:27

 

Selecționerul echipei de fotbal a Danemarcei, Kasper Hjulmand, a opinat, după remiza cu Anglia (1-1) de la EURO 2024, că formația sa ar fi putut obține un rezultat mai bun, dar nu este decepționat, scrie AFP.

''Nu voi folosi cuvântul decepționat, dar am fi putut obține un rezultat mai bun. Am jucat bine, am avut o senzație bună pe durata meciului și am crezut că putem câștiga. Dar cel mai important este modul în care am jucat. Așteptam de ceva vreme un astfel de meci, recunosc, dar am arătat cum putem juca cu calitate, pasiune și ardoare'', a spus Hjulmand după partida disputată joi, la Frankfurt, în Grupa C.

Englezii au marcat primii, prin Harry Kane (18), dar Morten Hjulmand (34) a restabilit egalitatea și rezultatul menține toate posibilitățile în această grupă. Anglia conduce cu patru puncte, urmată de Danemarca și Slovenia, cu câte două, și Serbia, cu un punct.

Danemarca are o singură înfrângere în ultimele sale 14 partide.

Ultimele partide din grupă se vor juca pe 25 iunie, Anglia - Slovenia (Koln, 22:00) și Danemarca - Serbia (Munchen, 22:00).

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News