Fabio Capello, fostul mare antrenor și fotbalist italian, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Cristi Chivu, antrenorul celor de la Parma.
Fostul căpitan al naționalei României a ajuns pe banca „cruciaților” în luna februarie și are misiunea de a salva echipa de la retrogradare.
Fabio Capello l-a lăudat pe Cristi Chivu: „Este un băiat modest și inteligent”
Fabio Capello, a fost impresionat de Cristi Chivu, fostul său elev de la AS Roma. Capello susține că inteligența de care Chivu dădea dovadă în perioada în care era jucător îl ajută și în cariera de antrenor și a lăudat modul în care fostul căpitan al naționalei României s-a adaptat la noul rol:
„Chivu este un băiat modest, inteligent. Eu l-am dorit pe vremea când era jucător la Ajax și eu antrenor la AS Roma. Sunt foarte încântat de ceea ce face la Parma. Este o persoană extraordinară.
Inteligența pe care o avea ca jucător se demonstrează și în meciurile din Serie A. Cunoaște foarte bine situația în care se află acum și a aplicat principiul și conceptul unui fotbal bazat pe muncă, sacrificiu și gestionarea soluțiilor.
Ca antrenor, trebuie să înțelegi momentele și să știi cum să le gestionezi. Nu te încăpățânezi să urmezi o filozofie decât dacă este a ta. Bravo, Cristi Chivu! Îl felicit pentru modul cum s-a adaptat la noul său rol”, a declarat Fabio Capello, potrivit parmatoday.it.