Dorin Rotariu este foarte aproape să ajungă la o echipă din liga a doua din Germania.
Din cauza minutelor puține care i se acordă la AZ Alkmaar, Dorin Rotariu a decis să plece de la echipă, pentru a-și căuta un angajament care să ii ofere postul de titular sau mai multe minute.
Această decizie a fost influențată și de selecționerul echipei naționale Cosmin Contra, care i-a transmis fostului mijlocaș dinamovist să își găsească o echipă la care să evolueze mai mult, pentru a reintra în vederile acestuia.
Rotariu a refuzat o ofertă de la Feirense, echipă care se află pe ultimul loc în prima ligă din Portugalia, iar în momentul de față negociază un împrumut cu Arminia Bielefeld, echipă care evoluează în liga a doua din Germania.
Nemții îi oferă 20.000 de euro pe lună și împrumut cu opțiune de cumpărare în vară. După 19 partide, Arminia Bielefeld ocupă locul 14 în liga a doua din Germania.
Fostul dinamovist a fost ofertat în această iarnă și de FCSB și CFR Cluj, însă fără succes.
Rotariu a fost cumparat în vara lui 2017 de Brugges de la Dinamo cu 2,2 milioane de euro. Apoi a ajuns sub forma de împrumut la Mouscron si la AZ Alkmaar.
1 milion de euro este cota lui Dorin Rotariu conform transfermarkt.com