Fanii lui Liverpool și cei ai lui Bayern au pactizat la meciul direct de pe Anfield Road. Englezii au aderat la un mesaj de protest afișat de suporterii germani.
Nemulțumiți de prețurile din ce în ce mai mari ale biletelor, fanii oaspeților au afișat un banner cu un mesaj țintit împotriva fotbalului modern. "Bilet în deplasare: LFC - 48 de lire, FCB - 55 EURO. Lăcomia nu cunoaște limite! 20 este destul!" - a fost mesajul suporterilor nemți.
https://twitter.com/English_AS/status/1098191092141441024
Suporterii echipelor din campionatele de top ale Europei sunt din ce în ce mai nemulțumiți. De la sezon la sezon, abonamentele, biletele și materialele promoționale cu însemnele echipelor favorite sunt din ce în ce mai scumpe.