Fotbal Extern· 2 min citire

Farul joacă, diseară, returul cu Șerif în Liga Campionilor: „Nu suntem favoriți, șansele sunt egale”

Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 18 iul. 2023, 08:36

Echipa Farul întâlnește azi, de la ora 20:00, la Tiraspol, formația Șerif, înmanșa a doua a turului 1 preliminar al Ligii Campionilor.

„Nu suntem favoriți, șansele sunt egale”, spune Gheorghe Hagi înainte de Șerif – Farul

Campioana României a învins la Ovidiu, în prima manșă, cu scorul de 1-0. Managerul echipei din Ovidiu, Gheorghe Hagi, consideră că echipa sa nu este favorită să câștige meciul, în ciuda avantajului obținut săptămâna trecută.

„Primul meci l-am avut la Constanța, un meci foarte bun contra unei echipe mult mai experimentate ca noi pe plan european, am făcut un rezultat foarte bun. Dar asta nu înseamnă că suntem favoriți. Cred că șansele sunt egale, așa cum am plecat de la început.

Știm că întâlnim o echipă foarte bună, foarte disciplinată, cu un antrenor care vine din Italia și care are jucători valoroși, care pot face diferența în orice moment. Suntem conștienți că trebuie să facem un meci foarte bun, atât defensiv cât și ofensiv, un meci complet.

Cu gândul ăsta am venit aici și vom încerca să fim noi, să impunem ritmul și intensitatea jocului. Acum cred că și noi și ei ne cunoaștem mult mai bine decât în meciul tur, așa că nu cred că putem fi surprinși de ceva. Poate apar doar mici schimbări, pentru că au adus mulți jucători”, a declarat Hagi.

„Suntem încrezători că putem trece de Șerif”, transmite Gheorghe Hagi

Tehnicianul s-a arătat totuși încrezător în șansele echipei sale că va putea să se califice în turul următor al Ligii Campionilor.

„Noi eram un club tânăr cu experiență zero internațională, pentru că am plecat de la zero, și am construit un club care a câștigat tot ce se putea în România. Este o provocare mare pentru noi, dar suntem încrezători că putem trece de Șerif mâine.

Cred că suntem pregătiți. Trebuie să jucăm foarte bine ca echipă, asta este baza la noi, nu stăm la mâna unui singur jucător niciodată”, a completat tehnicianul român.

Câștigătoarea dintre Farul și Șerif va juca în al doilea preliminar cu învingătoarea din dubla care le opune pe Maccabi Haifa și Hamrun Spartans (4-0 în prima manșă pentru israelieni, în deplasare).

Dacă Farul va fi eliminată, va juca în turul secund preliminar al Conference League cu învinsa dintre Urartu și Zrinjski. Zrinjski Mostar (Bosnia) a câștigat în deplasare cu Urartu (Armenia), scor 1-0, în prima manșă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News