Fotbal Extern· 1 min citire

FC Barcelona va lupta pentru titlu "cât timp va fi posibil din punct de vedere matematic", spune Xavi

Xavi Hernandez

Xavi Hernandez

Scris de Dan Istratie Publicat: 23 feb. 2024, 16:54

 

Antrenorul lui FC Barcelona, Xavi Hernandez, a recunoscut vineri că lupta pentru titlu în La Liga este de acum "foarte complicată", însă a adăugat că echipa sa va continua să se bată "cât timp va fi posibil din punct de vedere matematic", relatează AFP.

"Nu aruncăm prosopul, dar știm că va fi complicat", a declarat tehnicianul într-o conferință de presă
înaintea meciului de campionat de sâmbătă cu Getafe. Formația catalană este pe poziția a treia a clasamentului, la 8 puncte de lider, marea rivală Real Madrid, și la 2 puncte în spatele revelației Girona.

Barca "nu mai are dreptul la eroare pe teren propriu" dacă vrea să mai spere că va câștiga pentru al doilea an la rând campionatul, a spus Xavi.

"Noi am avut o reacție foarte bună, însă de acum până la sfârșitul sezonului vom avea doar finale", a opinat fostul mare mijlocaș.

După egalul frustrant de la Napoli, în turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor (1-1), o victorie sâmbătă i-ar aduce "liniște" Barcei și i-ar permite "să pună presiune pe Girona și Real Madrid", a spus Xavi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News