Echipa franceză de fotbal FC Metz caută înlocuitor pentru antrenorul român Ladislau Boloni, după retrogradarea în liga secundă.
Președintele grupării vrea să-l instaleze pe Habib Beye
FC Metz a pierdut barajului cu AS Saint-Etienne, cu 3-4 la general (1-2 în deplasare și 2-2 pe teren propriu, în manșa retur).
Conform publicației Le Republicain Lorrain, președintele lui FC Metz, Bernard Serin, vizează o revenire imediată în Ligue 1 și, în acest scop, a făcut o prioritate din instalarea lui Habib Beye la conducerea tehnică a echipei sale, în locul lui Boloni.
Beye, fostul fundaș al echipei Olympique Marseille, este liber de contract după despărțirea de formația Red Star FC, cu care s-a clasat pe primul loc în liga a treia franceză, ajutând-o să acceadă în Ligue 2 pentru prima oară în șase ani.
FC Metz, care a promovat anul trecut în Ligue 1 sub comanda lui Boloni, a remizat pe teren propriu, 2-2 după prelungiri, în manșa secundă a barajului cu AS Saint-Etienne, după ce pierduse la limită prima manșă (1-2).
„Les Grenats” se întorc astfel în Ligue 2 după doar un sezon, în timp ce AS Saint-Etienne revine în elita fotbalului francez după doi ani de la retrogradare.