Echipa bucureșteană FCSB a pierdut joi seara, în deplasare, scor 0-1, în fața formației sârbe Steaua Roșie Belgrad, într-un meci din Liga Europa în care roș-albaștrii au avut superioritate numerică încă din minutul 27.
FCSB a rămas cu trei puncte, pe locul 31
La Belgrad, pe stadionul Rajko Mitic, gazdele au avut inițiativa în startul de meci. Zima a respins excelent la șutul lui Ivanic din minutul 8, apoi bucureștenii au reușit să echilibreze jocul și Bîrligea a ratat prima ocazie a oaspeților, în minutul 23, trimițând pe lângă poartă din careul mic.
Patru minute mai târziu arbitrul francez Jerome Brisard i-a dat roșu direct lui Tebo Uchenna, pentru un fault la Olaru, și nigerianul a părăsit terenul. Elevii lui Charalambous au căutat golul însă aproape să marcheze a fost Bruno Duarte, care a șutat pe lângă poartă, în minutul 43, și la pauză s-a intrat cu scor alb.
La reluare, Cisotti a lovit bara, în minutul 47, pentru ca trei minute mai târziu Bruno Duarte să deschidă scorul cu o lovitură de cap, din mijlocul careului, din centrarea lui Seol. Bucureștenii au replicat prin pătrunderea lui Miculescu, însă șutul acestuia, din afara careului, a fost blocat de Matheus, în minutul 57.
Ngezana a gafat impadornabil în minutul 75, Ivanici a recuperat mingea, în viteză, și a șutat, singur cu portarul, dar Zima a scos incredbil și i-a ținut pe bucureșteni în joc. Chiar dacă au dominat, steril, această parte secundă, elevii lui Charalambous nu au știut cum să desfacă apărarea sârbilor și Steaua Roșie Belgrad – FCSB a fost 1-0, cu un gol anulat în minutele de prelungire pentru gazde, după un ofsaid milimetric.
În clasament Steaua Roșie e a 22-a, cu 7 puncte, în timp ce FCSB a rămas cu trei puncte, pe locul 31.