FCSB a pus ochii pe un jucător dorit de CFR Cluj: „L-am ofertat, am și bătut palma”

Florin Niță
Florin Niță, titular între buturile naționalei de fotbal a României, va pleca, în această vară, de la echipa cehă Slavia Praga. De serviciile lui se interesează și CFR Cluj-Napoca.
FCSB s-a înțeles cu Florin Niță în 2021, dar portarul nu a mai dat niciun semn de viață
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a dezvăluit că în urmă cu mai bine de un an Florin Niță a fost la un pas să revină la FCSB, de la Sparta Praga.
„Și noi l-am ofertat pe Niță acum ceva timp, am și bătut palma. Urma să rezilieze contractul în seara respectivă și să dea un semn. Da, bătusem palma. Rămăsese să dea ceva, dar nu a mai dat.
Nu l-am mai căutat. Asta s-a întâmplat în urmă cu un an și ceva, când nu juca pe acolo”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
„CFR, la momentul ăsta, dacă rămâne o echipă cu un buget atât de mare în comparație cu noi și cu Craiova, atunci... Cu Niță sau fără Niță, nu știu dacă e mare diferență. M-aș mira ca Niță să meargă la CFR, ținând cont că are oferte și din alte parte”, a mai declarat Stoica.
Gigi Becali susține că FCSB nu are nevoie de Florin Niță
Anterior, și patronul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre titularul naționalei României. „Nu mă interesează Florin Niță! Nici n-am fost anunțați... era normal să ne anunțe prima dată că rămâne liber de contract.
Dar nu știam, în primul rând. În al doilea rând, de ce să-l iei pe Niță, să fie rezerva lui Târnovanu? Târnovanu e cât poarta de mare, am posibilitatea să promovez un portar bun, să iau bani mulți pe el.
Ce fac, îl iau pe Niță? Pentru ce? Nu-l văd pe Niță mai bun decât Târnovanu”, a spus Gigi Becali.
Florin Niță are discuții avansate pentru a pleca de la Sparta Praga
La rândul lui, impresarul jucătorului, Florin Apostu, a spus câte echipe sunt interesate de portar. „Următorul transfer important va fi cel al lui Florin Niță. Cu siguranță va pleca de la Sparta Praga și va face obiectul unui transfer important.
Rămâne să vedem unde, există discuții pe mai multe planuri. În cel mai scurt timp, Florin va lua o decizie. El poate să apere la orice echipă, e o strategie, viziunea clubului. Peste tot a demonstrat că poate și sunt sigur că va apăra la o echipă de nivelul lui.
Florin nu poate ajunge la o echipă normală, medie, din două considerente: este titularul echipei naționale și, doi, din rațiuni financiare, are un salariu pe care nicio echipă medie nu i-l poate suporta.
Nu vorbim de Italia, da? Dar dintre țările din jurul nostru o echipă medie nu-i poate asigura salariul de la Sparta.
Nu doar CFR Cluj m-a întrebat de Niță. Sunt multe echipe care l-ar dori. Oricum, va fi o echipă importantă! Va evolua constant de acum încolo. Sunt discuții concrete, avansate”, a afirmat Bogdan Apostu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























