Echipa bucureșteană FCSB a pierdut miercuri seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formația nord-macedoneană FK Shkendija, în manșa secundă a turului doi și a fost eliminată din Liga Campionilor, urmând să evolueze în calificările Ligii Europa.
Adversara lui FCSB turul 3 preliminar al Europa League este campioana statului Kosovo
Campioana României, care a pierdut și prima manșă, cu 0-1, a deschis scorul prin Juri Cisotti (28), dar oaspeții au punctat de două ori, prin Liridon Latifi (33) și Vane Krstevski (87).
Trimis în teren la pauză, în locul lui Octavian Popescu, Denis Alibec a fost un munte de nervi la finalul confruntării. Huiduit în drumul spre tunel de unii fani aflați deasupra băncii celor de la FCSB, el a avut o reacție deplasată.
„Ce p***a mă-tii vrei, ma?”, i-a spus Alibec și s-a dus spre zona respectivă, scrie Golazo. În acel moment, spectatorii care mai erau în stadion au început să-l huiduie pe atacant. Jucătorul a fost luat de acolo de oamenii din stafful FCSB.
Shkendija va juca în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor formația azeră Qarabag, iar FCSB continuă în turul 3 preliminar al Europa League, adversară fiindu-i FC Drita, campioana statului Kosovo.