FIFA va premia cei mai buni fotbaliști. Cum arată lista celor nominalizați

Trofeul FIFA The Best
Gala The Best FIFA Football Awards 2023, în care vor fi premiați cei mai buni jucători din fotbalul mondial, are loc, luni, la Londra. Vor fi acordate distincții pentru Cea mai bună jucătoare, Cel mai bun jucător, Cel mai bun antrenor din fotbalul feminin, Cel mai bun antrenor din fotbalul masculin, Cel mai bun portar, Cel mai bun portar din fotbalul feminin, Premiul FIFA Puskás și Premiul Fanilor FIFA.
Premiile Best Awards sunt echivalentul FIFA al Balonului de Aur, iar anul trecut, Lionel Messi a fost încoronat cel mai bun jucător după ce a condus Argentina spre glorie la Cupa Mondiale din Qatar, în timp ce vedeta Barcelonei și a Spaniei, Alexia Putellas, a câștigat premiul pentru cea mai bună jucătoare.
Messi se numără printre cei trei finaliști pentru premiul masculin și în acest an, alături de atacantul Erling Haaland de la Manchester City și Norvegia de atacantul Kylian Mbappe de la PSG și Franța.
Câștigătoarea Cupei Mondiale de fotbal feminin a Spaniei, Aitana Bonmati, este favorită pentru premiul feminin, iar jucătoarea Barcelonei este însoțită pe lista scurtă de Jenni Hermoso și de Linda Caicedo.
Perioada în care sunt luate în considerare realizările pentru premiile masculine este cuprinsă între 19 decembrie 2022 și 20 august 2023 - deci cu excepția Cupei Mondiale din 2022 -, în timp ce pentru premiile feminine este perioada cuprinsă între 1 august 2022 și 20 august 2023.
Alte premii care vor fi înmânate în cadrul ceremoniei de la Londra vor fi: cel mai bun portar masculin și feminin, cel mai bun antrenor masculin și feminin, premiul Puskas pentru cel mai bun gol, premiul Fifa pentru fair-play și premiul Fifa pentru fani.
Ceremonia va avea loc la Londra, luni, și va începe la ora 21.30.
Nominalizările sunt următoarele:
Cel mai bun jucător
Erling Haaland - Manchester City/Norvegia
Kylian Mbappe - PSG/Franța
Lionel Messi - PSG/Inter Miami/Argentina
Cea mai bună jucătoare
Aitana Bonmatí - Barcelona/Spania
Linda Caicedo - Deportivo Cali/Real Madrid/Columbia
Jenni Hermoso - Pachuca/Spania
Cel mai bun antrenor masculin
Pep Guardiola - Manchester City
Simone Inzaghi - Inter Milano
Luciano Spalletti - Napoli/Italia
Cel mai bun antrenor feminin
Jonatan Giraldez - Barcelona
Emma Hayes - Chelsea
Sarina Wiegman - Anglia
Cel mai bun portar masculin
Yassine Bounou - Sevilla/Al Hilal/Maroc
Thibaut Courtois - Real Madrid/Belgia
Ederson - Manchester City/Brazilia
Cel mai bun portar feminin
Mackenzie Arnold - West Ham/Australia
Cata Coll - Barcelona/Spania
Mary Earps - Manchester United/Anglia
Premiul Puskas
Julio Enciso - pentru Brighton vs Manchester City
Guilherme Madruga - pentru Botafogo-SP vs Novorizontino
Nuno Santos - pentru Sporting CP vs Boavista.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























