Fotbal Extern· 2 min citire

Florinel Coman a vorbit despre meciul FCSB - Manchester United din Conference League: „Va fi o nebunie pe Arena Națională”

Florinel Coman

Florinel Coman

Scris de Ion Gabriel Publicat: 30 aug. 2024, 19:43

FCSB a avut parte de adversari complicați la tragerea la sorți pentru faza principală din Conference League, unul fiind Manchester United.

„Sunt fericit pentru foștii mei colegi”, a recunoscut Coman

Plecat în această vară în Qatar, Florinel Coman este convins că foștii lui colegi pot obține rezultate importante în cele opt meciuri.

„Mă bucur pentru ei că s-au calificat până aici, în primul rând. Tot ce se va întâmpla de acum înainte e un bonus. Vor fi niște teste importante, niște experiențe foarte tari, dar sunt convins că echipa va face față. E foarte bine că au ieșit în cale rivali tari, să-și poată măsura forțele cu echipe de top.

Nu-mi pare rău că nu voi fi pe teren cu Manchester United. E o bucurie însă că această calificare urcă fotbalul românesc în atenție.

FCSB e singura formație care a ajuns în grupe, iar lumea era dornică să vadă partide deosebite. Va fi o nebunie pe Arena Națională, pentru că FCSB e cea mai iubită echipă din România, iar Manchester United sau Olympiakos vor atrage ca un magnet zeci de mii de oameni.

Sunt fericit pentru foștii mei colegi că e momentul în care văd rezultatele unei munci de un an de zile. Te pregătești și transpiri ca să ai parte de astfel de momente. Și de ce să nu credem că FCSB poate face un meci istoric împotriva lui United? Nu mi se pare imposibil!”, a declarat Florinel Coman, conform gsp.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News