FOTO VIDEO | Momente emoționante la Leicester! Patronul thailandez a fost omagiat pe stadion

leicester-vichay
Thailandezul Vichai Srivaddhanaprabha, fostul proprietar al clubului de fotbal Leicester, a fost omagiat astăzi pe străzile din oraș și la stadionul "King Power". La un moment dat, deasupra arenei s-a format un curcubeu.
https://www.instagram.com/p/BqAMju3BAz0/?utm_source=ig_share_sheet&igshid=16na76zjz4o7r&fbclid=IwAR3Q_Kp56mCZ7-J9IBSnO7zzHMDWx7Zn0S1KQbadiE3Xd7BKRYQ5pQtjalE
La orele prânzului, suporterii lui Leicester au pornit într-un marș din centrul orașului spre King Power Stadium, înaintea meciului cu Burnley din Premier League.
https://twitter.com/LCFC/status/1061263319812714496
La încălzire, jucătorii au purtat tricouri comemorative pentru fostul patron, cu mesajele "The Boss/Șeful" și "Mereu în inimile noastre". Pe ecranele stadionului a fost difuzat un material video intitulat "Omagiu pentru Khun Vichai".
https://twitter.com/LCFC/status/1061266391179935744
https://twitter.com/LCFC/status/1061272203952603136
Fanii au primit eșarfe comemorative și un program gratuit, de 100 de pagini, la care au contribuit cei mai importanți oameni din istoria clubului Leicester, inclusiv Claudio Ranieri și Esteban Cambiasso.
https://twitter.com/LCFC/status/1061248462086434816
https://twitter.com/LCFC/status/1061301252527665153
Înainte de startul jocului, fotbaliștii, staff-urile tehnice și arbitrii s-au strâns la centrul terenului, fiind păstrate două minute de reculegere. A fost liniște totală în acest timp, apoi tot stadionul a aplaudat.
https://twitter.com/LCFC/status/1061287106511822848
Meciul Leicester City - Burnley s-a terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa a 12-a. Echipa antrenată de către Claude Puel ocupă poziția a zecea.
Miliardarul thailandez Vichai Srivaddhanaprabha, în vârstă de 60 de ani, a murit la 27 octombrie, alături de alte patru persoane, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit lângă stadionul King Power.
https://twitter.com/LCFC/status/1061269236767752194
Vichai Srivaddhanaprabha a preluat clubul în 2010 și a devenit o figură populară la nivel local, in special datorită activităților sale caritabile. În sezonul 2015-2016, Leicester, antrenată de italianul Claudio Ranieri, a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului, câștigând titlul în Premier League.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























