Franța a anunțat lotul de 26 de jucători pentru CM 2026

Didier Deschamps
Selecționerul echipei de fotbal a Franței, Didier Deschamps, a anunțat lotul de 26 de jucători pentru CM din vară, fără portarul Lucas Chevalier, în locul căruia a fost chemat Robin Risser.
Lotul se va reuni pe 29 mai
Deschamps, care se va despărți de ''Les Bleus'' după turneul final găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, a apelat și la Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), pentru a acoperi absența lui Hugo Ekitike (Liverpool), accidentat grav, la tendonul lui Ahile, și la Maxence Lacroix (Crystal Palace).
Franța va debuta pe 16 iunie, contra Senegalului, în New Jersey, după care va întâlni Irakul (22 iunie) și Norvegia (26 iunie), în Grupa J.
Până la turneul final (11 iunie-19 iulie), lotul lui Deschamps se va reuni pe 29 mai, la Clairefontaine, având programate două meciuri amicale, cu Cote d'Ivoire, pe 4 iunie, la Nantes, și cu Irlanda de Nord, pe 8 iunie, la Lille, înainte de a începe cantonamentul de la Boston, pe 10 iunie.
Lotul echipei Franței pentru Cupa Mondială 2026:
portari: Mike Maignan (AC Milan/Italia), Robin Risser (Lens/debutant), Brice Samba (Rennes);
fundași: Lucas Digne (Aston Villa/Anglia), Malo Gusto (Chelsea/Anglia), Lucas Hernandez (Paris Saint-Germain), Theo Hernandez (Al Hilal/Arabia Saudită), Ibrahima Konate (Liverpool/Anglia), Maxence Lacroix (Crystal Palace/Anglia), Jules Kounde (FC Barcelona/Spania), William Saliba (Arsenal/Anglia), Dayot Upamecano (Bayern Munchen/Germania);
mijlocași: Ngolo Kante (Fenerbahce/Turcia), Manu Kone (AS Roma/Italia), Adrien Rabiot (AC Milan/Italia), Aurelien Tchouameni (Real Madrid/Spania), Warren Zaire-Emery (PSG);
atacanți: Maghnes Akliouche (AS Monaco), Bradley Barcola (PSG), Rayan Cherki (Manchester City/Anglia), Ousmane Dembele (PSG), Desire Doue (PSG), Kylian Mbappe (Real Madrid/Spania), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace/Anglia), Michael Olise (Bayern Munchen/Germania), Marcus Thuram (Inter Milano/Italia)
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























