Reprezentativa României a remizat cu Elveția, la Lucerna, scor 2-2, în Grupa I de callificare la Campionatul European din 2024, meci în care elvețienii au condus cu 2-0.
După meci, Gică Popescu a fost foarte dezamăgit și i-a atacat pe jucători și pe Iordănescu.
La câteva zile, consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, a comentat declarațiile oficialului de la Farul Constanța.
”Mi se pare mult prea mult felul în care a vorbit Gică Popescu. Nu cred că i-ar fi plăcut nici lui la începuturile carierei să îi spună cineva că nu are anii la echipa națională ca să comenteze.
Această lipsă de respect denotă o frustrare și aici pot să înțeleg. Gică nu mi s-a părut niciodată că e genul de personaj care să ia foc la așa ceva.
Băi, băiatule, nu e o înjurătură, dar pentru mine e mai mult decât o înjurătură. Trebuie să mergi spre zona de echilibru ca analist. Suntem pe drumul cel bun… probabil s-a referit la rezultat.
Suntem după patru meciuri, am jucat 3 meciuri în deplasare, nu ne-a bătut nimeni, suntem pe locul 4 după valoarea individuală a jucătorilor, inclusiv Kosovo e peste noi, conform Transfermarkt”, a spus Andrei Vochin, la TV OrangeSport.