Fotbal Extern· 2 min citire

Gazzetta dello Sport îl elogiază pe Dennis Man la împlinirea a 26 de ani: „Lumea din Parma și-a găsit noul guru”

Dennis Man

Dennis Man

Scris de Ion Gabriel Publicat: 26 aug. 2024, 19:19

Luni, 26 august, Dennis Man împlinește 26 de ani, iar celebra publicație italiană Gazzetta dello Sport i-a dedicat un amplu material.

„Poate fi otrăvitor ca un șarpe”, scrie Gazzetta dello Sport despre Dennis Man

Internaționalul român are un debut de sezon fantastic, cu goluri marcate în poarta Fiorentinei (scor final, 1-1) și a lui AC Milan (2-1).

„Lumea din Parma și-a găsit noul guru, nu mai rămâne decât să îl urmeze. Se numește Dennis Man, e român, de meserie extremă dreapta, are un dribling stelar și un picior stâng foarte rafinat.

Dacă astăzi ai întreba pe un om din Parma după cine ar vrea să dea numele pieței principale a orașului, acesta ar răspunde fără îndoială: «După Dennis Man»”, notează Gazzetta dello Sport.

„Nu este un vorbăreț, își cântărește cuvintele cu înțelepciunea unui farmacist care inventează o poțiune magică. Știe că discursurile bombastice și promisiunile mari sunt periculoase: au picioare scurte ca minciunile.

Apărătorii adverși se tem de el pentru că poate fi otrăvitor ca un șarpe. Se preface că o ia într-un sens și pleacă în celălalt, cu o naturalețe pe care o posedă doar cei predestinați.

Un băiat de stradă, care a făcut apel la stradă și la regulile ei pentru a deveni cineva. I-au fost de mare ajutor sfaturile de la Adrian Mutu, pe care le-a primit la naționala Romaniei Under 21. Mutu l-a și recomandat Pamei: «Dennis este foarte puternic, cu el mergeți la sigur»”, a mai punctat publicația.

„La mulți ani lui Dennis Man, care astăzi împlinește 26 de ani. E o zi specială pentru actorul principal al acestui start de sezon, în care a marcat două goluri în două jocuri. Împlinește 26 de ani și trăiește un moment de aur.

Este, cu siguranță, cel mai bun moment al său de când a sosit la Parma, în ianuarie 2021. După ce a tras echipa după el în Serie A, acum vrea să o mențină în siguranță, continuând să fie protagonist atât la club, cât și al naționala României. Cele mai bune urări de la mulți ani din partea întregii echipe editoriale a ParmaLive.com”, a scris și Parma Live.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News