Fotbal Extern· 2 min citire

George Pușcaș a schimbat echipa! Atacantul a plecat de la Genoa pentru a juca în Serie B

George Pușcaș

George Pușcaș

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 ian. 2024, 20:00

Atacantul român George Pușcaș a fost împrumutat de echipa italiană Genoa la Bari, club la care a mai jucat în urmă cu 9 ani.

George Pușcaș a fost cedat de Genoa la Bari, care luptă pentru promovarea în Serie A

În timp ce Genoa este pe locul 12 în Serie A, Bari luptă pentru promovarea pe prima scenă. Echipa se află pe locul 10, cu 26p, la două Brescia, aflată pe locul 8, ultimul care permite prezența în play-off-ul pentru accedrea în Serie A.

Primul care a făcut anunțul a fost impresarul jucătorului, Cătălin Sărmășan. „George Puscaș a devenit jucătorul lui SS Bari până la finele acest sezon.

Atacantul român revine sub culorile clubului pugliez sub formă de împrumut și va încerca să pună umărul la promovarea echipei în Serie A. Mult succes, George!”, a scris el pe facebook.

La scurt timp, clubul din Serie B l-a prezentat oficial pe internaționalul român. „SSC Bari anunță că l-a achiziționat de la Genoa pe George Alexandru Pușcaș (...).

Atacantul român va fi intra imediat în programul de pregătire și va purta tricoul cu numărul 47”, a transmis gruparea.

Inter Milano l-a împrumutat pe Pușcaș, în 2015, la Bari, iar acesta a avut parte de un sezon bun. În 16 meciuri a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă în 18 meciuri.

Pușcaș ar putea face pereche în atac cu Jeremy Menez, fotbalist care de-a lungul timpului a jucat la AC Milan și AS Roma.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News