Atacantul în vârstă de 25 de ani are parte de un sezon de coșmar la Reading, iar evoluțiile sale i-au exasperat pe fanii englezi!
George Pușcaș este unul dintre cei mai contestați fotbaliști de la Reading, iar prestațiile acestuia din actualul sezon sunt cu mult sub așteptările celor din club. Românul a bifat 59 de minute în ultimul duel din campionat, contra celor de la Luton, încheiat 0-2, însă a fost considerat cel mai slab fotbalist de pe teren.
Evoluția lui George Pușcaș a fost notată cu 2 și 3 de către presa engleză, care nu s-a ferit că critice atitudinea tricolorului.
FOTO: Profimedia
"Reading pare inofensivă cu Pușcaș în atac. A urmărit mingi, a muncit din greu, dar n-a reușit să facă nimic. Pare total pierdut", a notat readingchronicle.co.uk, care i-a acordat nota 3.
"Ce putem spune despre Pușcaș și nu s-a zis de o mie de ori înainte? Aleargă, muncește, dar nu reprezintă nicio amenințare în atac. Din păcate, se pare că atât clubul, cât și jucătorul au nevoie de un început proaspăt", au scris cei de la getreading.co.uk.