Fotbal Extern· 2 min citire

Gianluca Di Marzio a făcut anunțul! Prima decizie luată de Dan Șucu la Genoa în 2025

Dan Șucu

Dan Șucu

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 4 ian. 2025, 10:30

Pauza de iarnă din Serie A a fost foarte scurtă, iar duminică, Genoa, echipă preluată recent de afaceristul român Dan Șucu, va da piept cu Lecce. Noul acționar majoritar al clubului va fi prezent pe stadion, după cum anunță jurnaliștii din peninsulă.

Dan Șucu, prezent pe stadion la Lecce – Genoa

Genoa a încheiat anul 2024 cu o victorie, scor 2-1, în compania celor de la Empoli, iar echipa lui Patrick Vieira își dorește un succes și în primul meci din noul an. Partida cu Lecce se anunță una echilibrată. Ambele echipe sunt în jumătatea a doua a clasamentului.

Dan Șucu a decis să meargă pe stadion la meciul cu Lecce. Celebrul jurnalist italian Gianluca Di Marzio a anunțat, pe contul său oficial de Twitter, că acționarul majoritar al cluburilor Genoa și Rapid va asista la primul meci al „grifonilor” de când a preluat echipa.

„Pentru prima dată, în tribunele stadionului Via del Mare din Lecce, va fi prezent noul proprietar al clubului Genoa, Dan Șucu”, a scris Gianluca Di Marzio.

Dan Șucu pregătește transferuri la Genoa

Se anunță o perioadă de transferuri extrem de interesantă atât în România, cât și în Italia. Au apărut foarte multe speculații referitoare la posibile mutări pe ruta Superliga – Genoa, însă, până acum, niciuna nu s-a concretizat.

Antrenorul celor de la Genoa, Patrick Vieira, ar mai avea nevoie de câțiva jucători, așa cum anunță jurnaliștii din Italia. Darius Olaru, Ianis Hagi și Denis Drăguș ar putea ajunge în Serie A, întrucât Dan Șucu a dat de înțeles că e posibil să aducă la echipă jucători români.

„Piața transferurilor este foarte dificilă în această perioadă, dar sunt fericit cu grupul alături de care lucrez. Vom vedea ce se va întâmpla mai apoi. Prioritatea mea este să lucrez cu acest grup, alături de care vreau să câștig meciuri pentru a lua puncte.

Cel mai important lucru este echipa, și, în acest moment, cred că toți înțelegem acest lucru, pentru că demonstrăm asta pe teren, faptul că echipa este cel mai important lucru pentru noi”, a explicat Patrick Vieira, conform calcionews24.com.

În acest moment, Genoa ocupă locul 13 în Serie A, după 18 etape. Lecce, viitoarea adversară a „grifonilor”, e pe locul 17, primul care garantează salvarea de la retrogradare. Diferența dintre cele două echipe este de doar 3 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News