Gică Hagi a renunțat la a o mai antrena pe Viitorul Constanța în finalul sezonului trecut, după ce a reușit performanțe incredibile cu echipa din Ovidiu.
De când Hagi a renunțat la banca echipei, formația constănțeană parcă și-a pierdut din strălucire, iar în acest sezon nu a mai reușit să acceadă în play-off, ajungând în prezent să se lupte într-un final pentru un loc de Conference League.
,,Regele'' ar putea reveni în iarbă însă, după un an de pauză. Numele acestuia a fost propus pentru banca lui Galatasaray, echipă care a pierdut titlul în acest sezon din cauza golaverajului mai slab decât al lui Beșiktaș. Ambele echipe au terminat campionatul cu 84 de puncte.
În data de 19-20 iunie, cei de la Galatasaray ar trebui să își aleagă un nou președinte, dar o decizie în această privință se va lua luni.
Yigi Sardan, cel care se află în concurență cu Mustafa Cengiz pentru un post în conducerea lui Galatasaray, l-a propus pe Gică Hagi antrenor la Galatasaray, potrivit celor de la FotoSport.
Dacă Sardan va câștiga alegerile, Gică Hagi ar putea reveni la Galatasaray după o pauză de 10 ani de zile. ,,Regele'' a mai pregătit-o pe Galatasaray în 2005, când a câștigat Cupa Turciei, dar și în perioada octombrie 2010 - martie 2011.