Ben White a stârnit furia lui Giuliano și Diego Simeone după ce a călcat pe sigla clubului Atlético în timp ce se îndrepta spre vestiare la finalul meciului dintre madrileni și Arsenal.
Același gest făcut de Declan Rice nu a mai deranjat pe nimeni
Este un gest neînsemnat care ar fi putut trece neobservat. Giuliano Simeone i-a acordat însă atenție. La finalul meciului dintre Atlético Madrid și Arsenal, care s-a încheiat cu scorul de 1-1, cei 22 de jucători se îndreptau spre vestiare când White a călcat pe un logo mare al echipei pictat pe teren.
Giuliano Simeone, care se afla în spatele fundașului englez în acel moment, a interpretat acest gest ca pe o lipsă de respect și i-a atras imediat atenția lui Ben White, cerându-i să dea explicații, înainte de a fi îndepărtat de tatăl său și antrenorul Diego.
În loc să calmeze situația, antrenorul argentinian l-a luat la rost pe jucătorul de la Gunners, împingându-l ușor, ceea ce nu a făcut decât să încingă atmosfera.
Cei doi bărbați au fost despărțiți de membrii staffului de la Atletico și de personalul de securitate al stadionului.
Declan Rice, mijlocașul de la Arsenal, a călcat și el pe sigla clubului madrilen la câteva secunde după Ben White, fără ca nimeni să observe și, prin urmare, fără a fi mustrat.